Nu am mai scris demult pe acest blog. Si nu pentru ca nu am avut timp, ci pentru ca la un moment dat ma tinea calculatorul in clepsidra si nu puteam sa notez nimic. Dar nu e nici o problema pentru ca oricum nu prea aveam despre ce sa scriu.
Ce as putea sa insemnez? Imi vin doar ganduri negative si lacrimi! Asteptam sa treaca timpul, sa imi vindece sufletul si sa explodeze gandurile fericite in cuvinte. Dar cu cat astept, cu atat mi se pare mai in zadar.
Nici nu stiu ce problema am cu precizie. Stiu doar ca nu am mai avut un contact fizic cu vreun baiat de mult timp. Ba nu e mult. Doar 2 luni jumate. Dar pentru o fata care n-a iubit niciodata cu adevarat, care a simtit fluturii doar in rate mici, e mult si frustrant. Ma lupt in fiecare zi cu singuratatea. Dar nu acea singuratate care te tine inchisa intre 4 pereti, care nu te inconjoara de oameni, ci aceea pe care o simti si o resimti in adancuri. Nu gasesc in nimeni sprijinul de care am nevoie. Tot echilibrul meu emotional e distrus. Fiecare zi e un rau care are izvor in ochii mei si nu mai pot. As sparge un set, 100 de seturi de portelanuri, as varsa toata furia asta odata. Dar sa am in bratele cui sa cad daca imi vor fi secate puterile. Atat!
Vreau sa vad Conan 3D la Cinema City
Vreau sa imi cumpar casti pentru telefon
Vreau sa ma duc o data la concertele de la Sarbatoarea Castanelor
Vreau sa vad Anglia.
Nu trebuia sa imi deschid sufletul. Dar oricum nu sunt genul care se ascunde.
Shit!
