halloweeeen

Eeeeeh! Inca un an de halloween. Chiar daca s-a organizat party de Halloween si la YMCA, si de data aceasta am preferat sa fiu cu ei, cu colegii mei, cu cei care au scris piese de teatru la care am ras pe rupte :)). Cu colegii mei cu care petrec ultimul an impreuna, ultimul halloween.
M-am costumat in zombie :)). Eram o tipa dintr-aia stilu anilor '80, cu paru ciufulit intr-o coada sus legata cu o funda alba, o rochita pana deasupra genunchilor, o geaca de blugi, ciorapi sfashiati, cizme murdare si machiaj pe masura :)).
Dupa show-ul cu piesele de teatru, am facut after party la noi in cls. Nu am fost numa vreo zece. Too bad ca ceilalti din cls n-au fost. Au venit altii straini. Oricum ne-am distrat de minune si mi-a parut bine ca ai venit si chiar daca ne stim de mai bine de 1 an jumate si chiar daca nu am socializat pana acum tot simpatic imi esti :)).
Am dat muzica la maxim in boxele lu ionci :X, am dansat, am mancat fursecuri in forma de degete [ facute de mami :)) ] am baut ceai din serviciul meu de ceai :)) si am simtit ca pe bune e ultimul an de liceu.
Astept facultatea, astept alt oras, dar nu astept ultima zi de liceu. Daca as putea lua toata atmosfera, tot parfumul anilor petrecuti impreuna, toate nebuniile si toate nazbatiile, scaunul rupt, crizele dirigintei si iubirea care ne-o ofera, ironia profei de bio, glumele profei de engleza si toate fixurile colegilor, toate prieteniile legate si dezlegate, toate zilele de rutina, toate minutele de somn din orele de romana si istorie :)), toata miserupia ce zacea in noi si totusi potentialul pe care il aveam si il avem, toate bucatzile de manele ce sunau in ore :)), tot mistoul ce il faceam din Crichicici:)), toata matematica pe care n-o stim, toate cadourile si bucuria primite inainte de Craciun, tot stresul si nestresul pentru engleza, toate bisericutzele si unitatea dintre noi, "mergem la liceu....NEAAAAAAAAAAH!!!!" si mai ales... DANA TU STI CATE ABSENTE AAAAAI?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?
Va iubesc mult!

momente...

Uneori stau si ma uit peste umar la toti anii care au trecut pana acum, la toate lucrurile pe care le-am realizat sau nu, la toate fericirile sau tristetzile pe care le-am simtit sau nu, la tot ce am invatat sau nu, la tot ce stiam si stiu, la tot ce credeam si nu mai cred, la tot ce mi-am dorit si nu am primit dar voi primi etc.
Nu am avut cei mai spectaculosi iubiti si pe toti i-am ales, credeam eu pe atunci, dupa criterii; dar nu stiu de ce azi realizez ca toate relatiile mele n-au fost decat un moft. N-am iubit pe nimeni dar am fost iubita. Niciunul nu a fost macar un sfert din ceea ce imi doream de fapt. Si totusi... Niciunul nu imi oferea ce imi doream de fapt. Si totusi... Niciunul nu m-a facut sa ma simt eu insami din toate punctele de vedere. Si totusi... Niciunul nu m-a facut sa fac ceva irational pentru el. Si totusi... Niciunul nu m-a dominat. Si totusi...
De ce sa vrei sa domini tot timpul? Asa imi doream prin clasa a 9-a sau a 10-a. Sa fiu eu peste el, sa fiu eu cocosul ca daca nu... veneam cu ultimatumul. Mbine, nu faceam nici pe rasfatata. Adica daca nu mi se oferea ceva nu faceam crize. Niciodata nu am facut vreo criza de gelozie. Nu am fost motivata sa merg asa departe. Poate ca n-am facut asta si din principiu pentru ca o criza de gelozie mi se pare .... absurda. Nu as sti cum sa izbucnesc, ce sa zic, cu ce sa il acuz. Dar stiu ca limbajul trupului m-ar trada.
Nu am sa spun aici ce imi doresc de la un baiat. Ar fi prea usor :)).
Dar stiu ca cei care afisau ceva din ceea ce imi doream, se rezumau la placeri efemere. Ma frustreaza sentimentul ca nu am avut nici macar o bucatica din ceea ce imi doresc sau am avut dar era tot timpul ceva ce intervenea. De obicei era comunicarea. Sau poate ca nu sunt o luptatoare. DA. Nu stiu cum sa lupt pentru ceva ce vreau! Nu stiu de ce. O fi din prea mult comfort? O fi din cauza ca tot timpul bag motivul ca eu sunt fata si ca el ar trebui sa faca tot timpul primul pas? Sau faptul ca sunt limitata, faptul ca sunt limitata la lucrurile cu care sunt obisnuita? Oricat cred eu si am crezut dintotdeauna ca sunt deschisa la experiente noi, de fapt se dovedeste ca sunt limitata. E adevarat sunt deschisa, dar doar la anumite tipuri de experiente care mi se par normale din punct de vedere rational. Sunt ca si un vulcan adormit. Am avut si am dorinta de a face ceva nebunesc, iesit din tipare, irational... Si cand am avut oportunitatea de a o face, culmea ca ratiunea isi baga coada. "Asta nu se poate!" imi zic. "De ce eu sa fac primul pas?De ce nu el? De ce sa alerg km dupa el? De ce nu el? Ce are sa zica daca ii trimit acum mesaj? Daca nu imi raspunde?" Tot timpul ma gandesc prea mult inainte. Si eu care credeam k am evoluat si ca am trecut de faza asta...Damn it! Dar nu pot sa nu ma gandesc la consecinte. De ce? Pentru ca de cele mai multe ori am fost dezamagita. Trimiteam mesaj simplu si nu raspundea. Si-apoi sa nu iti dai pumni in cap! Si sa nu regreti ca i-ai trimis mesajul! Urat! Urat de tot! Era un mesaj simplu "CE faci?" Dar poate ca intrebarea era foarte...deep pentru ei si nah...trebuie sa mediteze mult la raspuns. Ce motiv ai avea sa nu raspunzi? Asta nu inteleg.
Dar pentru toatea astea cred ca fiecare are un loc in imaginatia lui, oricat de scurta ar fi, in care sa evadeze. Al meu e o pajiste verde, ceva cam ca si in imagine.

Sorry that once again i'm not in love!

cere-ti scuze mai tarziu...

Scriu cu nervi, cu o stare de agitatie...

Barbatilor: De ce va cereti scuze si iertare ca ne-ati facut sa suferim cand e MUUUUUUUUULT prea tarziu, cand v-am uitat, cand ne-a trecut tot, cand ne-am facut deja o impresie proasta despre voi, cand ne lasa rece scuzele voastre etc. ?
Dupa cum m-am gandit eu, ar fi benefic sa faceti asta la cel mult 2 luni dupa ce ne-ati lasat sa cadem in gol. Ati crea atunci o impresie buna! De ce? Pentru ca atunci avem nevoie de asta. Nu dupa 4 luni, nu dupa 6, nu dupa un an cand ne pisham pe chestiile astea [ scz de expresie:| ]. Di ce doua luni? Pentru ca dupa alea doua luni [ sau in ] noi realizam cat de nesimtiti ati fost, trecem peste si poate ne gasim si unu mai bun care ne face sa uitam de voi astia.
bine asta cu 2 luni depinde de fiecare fata ca noa... sunt unele carora le place sa prinda radacini in depresia aia si nu vor sa ridice o data fruntea sus si sa zica: SUNT FEMEIE! AM SI EU MANDRIA MEA! deci aviz amatoarelor!!! cand vezi ca aluia nu ii pasa de tine [ poate iti mai si spune asta :P ], ca tre sa il suni tu de fiecare data, ca tre sa faci tot timpu primu pas, ca te vrajeste, ca zice una si face alta...deschide usa viitorului, inchide-o pe cea a trecutului si iesi fara sa te uiti inapoi. Nu ai nimic de pierdut. Balta e plina de pesti. Suntem tinere.
Si inca ceva. Daca ai o relatie de 2 ani in spate sau mai mult si esti pe punctul de a-ti alege un drum in viata [ faculta de ex. ], nu te lua dupa el pentru ca crezi ca il iubesti. Fa ce vrei tu si ce iti place tie, nu ce i-ar placea lui, nu de dragul lui. Daca chiar te iubeste, te va iubi si de la sute de km distanta si te va sustine. Deci faceti bine si nu exagerati cu sentimentele pentru baieti, fiti putin rationale. Cand vezi ca tot suferi in continuu inseamna ca te repeti si ca trebuie sa faci o schimbare. Cea mai buna schimbare e sa te ridici din pat, sa iti stergi lacrimile si sa iesi cu fetele in oras, sau sa vezi ce mai fac bunicii,o murit, n-o murit, sa arunci cu acuarela pe hartie sau chiar sa spargi un set de farfurii daca te face sa te simti mai bine si sa te descarci. [ bine da sa fii sigura ca nu tre sa platesti apoi...] Eu cand vreau sa fac o schimbare imi tai din par, sau il vopsesc...:)) intr-un an de zile nici nu stiu de cate ori mi-am schimbat freza...
Deci, in concluzie, in afara de faptul ca apreciem scuzele mult prea tarzii, nu ne treziti niciun sentiment in plus, nu ne impresionati.
Ar mai fi o varianta pe care nu vreau s-o spun. Din orgoliu, de-aia! PA!

ceva citate...

Cum imi place sa citesc, m-am gandit sa pun si pe blog cateva citate din cartile mele preferate. Enjoy!


Ruy Camara, "Cantece de Toamna"
"Simt intr-adevar ca suntem condamnati la o despartire de durata. Evident ca asta nu inseamna ca va fi eterna. Nimic nu este etern, in afara de misterele si de afectiunea care ne uneste. Vreau sa cred din tot sufletul ca suntem condamnati la o dragoste mult mai mare decat ne inchipuim."

"Romantismul este cea mai recenta si actuala expresie a frumosului. Cine spune "romantism", spune arta moderna, adica intimitate, spiritualitate, tonuri, aspiratii spre infinit, exprimate prin toate mijloacele pe care le cuprinde arta."

"Te visez in fiecare noapte, dar cand ma trezesc si descopar ca mangaierea acestor momente placute nu a existat niciodata, imi vine sa mor. Absenta ta, reprezinta moartea unui vis."


Maitreyi Devi, "Dragostea nu moare"
"Rabindranath Tagore: 'Ceea ce poate da fiecare din noi este limitat de spatiu, de timp si de cel care trebuie sa primeasca. Ceea ce nu putem atinge, neimplinirea, nu avem de ce sa regretam. Sa ne multumim cu ceea ce avem.' "

"Daca am fi izbutit ca, in zece ani, sa ne scriem cate o singura scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu aceasta unica scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele si continentele care ne desparteau si am fi devenit ardhaniswar. Cele doua euri ale noastre ar fi dobandit desavarsirea." [ despre M. Eliade vorbeste :P ]


Mircea Cartarescu, "De ce iubim femeile"
"O data ca zeii am trait si mai mult nu imi doresc."

"Ce bine ar fi ca in viata noastra cotidiana sa putem alege (...) sori mai mari sau mai mici, lacuri si copaci de diferite forme si culori, serpi cat de mari sau inofensivi vrem! Sa ne construim eul mereu altfel si intotdeauna fascinant! Din pacate, pe acest taram, unde am nimerit fara sa ni se spuna cum si in ce scop, nu ni se da decat o singura incercare, iar peisajul mintii noastre, insorit sau mohorat, ospitalier sau arid, nu ni-l alegem noi singuri."


Mircea Cartarescu, "Dragostea" [ poezii ]

"...dar prin arterele mele circula visele tale
lumea e un tort pe care nu stiu de unde sa-l incep
si trebuia sa il mananc pana la ultima stafida,
un tord de un miliard de kilometri cubi.
lasa-ma sa confund realul cu irealul
lasa-ma acoperit de un val seismic: de palma ta.
sa ma asfixiez respirand un deget de-al tau inspumat
un deget cu moluste si cefalopode.
lasa-ma sa vietuiesc...sa dispar..." ("Zepeline peste piata Bucur-Obor")

"stiu ca acuma viata exista ca sa fie traita.
asta inveti de fapt de la o femeie: ca nu esti nemuritor
ca nu esti totuna cu universul
chiar daca esti un mic univers.
stiu acuma ca niciun poem nu a schimbat viata nimanui." (Autoportret in spatele lucios al unei lingurite")


Mircea Cartarescu, "Gemenii"
"Dupa ce ne desparteam o luam pe jos cateva statii de tramvai, prin fulguiala inghetata. Aerul iernii imi facea bine. Palmele mele pastrau mirosul pielii ei pana noaptea, cand adormeam."

"Am ajuns la vechea si sanatoasa concluzie: nu i-as putea face fata si, daca prin absurd am relua povestea asta, s-ar termina la fel. Prefer sa fiu langa ea in poeme, in vise, in amintiri, acolo unde imaginea ei este estetica si inofensiva. Daca as sti ca mai exista vreo sansa ca ea sa ma iubeasca, as risca, dar e absurd. E adevarat totusi ca fara ea sunt un nimic."


Kathryn Walker, "Mistere venetiene"
"Am nevoie sa fiu protejata, sa apartin de ceva si sa nu fiu lasata de una singura intr-un cadru gol."


Anna Gavalda, "O iubeam"
"Sterg praful, Comentez, Judec si Iert."

"Eu cred ca ne potrivim... Imi place sa fiu cu tine pentru ca nu ma plictisesc niciodata. [...] Tot ce vad si tot ce nu vad la tine, imi place. Totusi, iti cunosc defectele. Dar tocmai asta e, am impresia ca defectele tale se potrivesc cu calitatile mele. Nu ne temem de aceleasi lucruri. Chiar si demonii ni se potrivesc. "


Marcus Tullius Cicero, "De Amicitia"
"...prietenia e mai presus decat inrudirea, prin aceea ca iubirea putea lipsi din inrudire, din prietenie insa nu; intr-adevar, daca inlaturi iubirea, piere si ceea ce numim prietenie, dar inrudirea ramane."



etc.

exista sau nu?

Azi la ora de filosofie am vorbit despre existenta lui Dumnezeu [ sau, ma rog, inexistenta acestuia ].
Am ajuns acasa, m-am uitat pe blogul unui prieten si am vazut o insiruire de multumiri catre Dumnezeu.
Este clar, fiecare il simtim altfel pe Dumnezeu in noi sau nu il simtim deloc. Fiecare are o perceptie asupra lui.
A mea e urmatoarea:
Cred in El. Stiu ca exista. Dar nu cred ca el e cauza tuturor momentelor de fericire/tristetze din viata mea. Nu cred ca se implica atat de mult. Daca am o problema, mi se pare mult mai real, sa zic asa, sa ma duc la psiholog, de ex, sau pur si simplu sa gasesc eu o solutie, decat sa ma duc la un duhovnic. De ce? Pentru ca mi se pare mult prea fictiv ce spune el.
Din punctul meu de vedere Dumnezeu = Iubire. Or acelasi lucrul spune si crestinismul nu ?
De-a lungul timpului oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca o alternativa stiintifica la orice lucru, fenomen, sentimente si senzatii, etc. Singurul sentiment care are o istorie intreaga, incepand de la oamenii primitivi pana in zilele noastre, dar care nu are un izvor, un capat, un inceput [ d.p.d.v. stiintific spun ] este iubirea. De ce? Pentru ca a existat dintotdeauna. Pentru ca nu se invata, ne nastem cu ea, traim cu ea, o daruim sau, bineinteles, o primim de la altii. E in inimile noastre. Nimeni nu are o explicatie, o definitie precisa a acestui sentiment.
Deci, singurul izvor [ NU d.p.d.v. stiintific ] este Dumnezeu. De acest lucru se agata credinta mea in Dumnezeu.
Dar ce se intampla dupa moarte? Aici, din nou, depinde de ceea ce crede fiecare despre moarte. Mi-am pus intrebarea de mii de ori: moartea face parte din viata? sau este sfarsitul vietii?
Parerea mea e ca suntem mult prea complex structurati, fizic si psihic, pentru a trai doar cateva decenii amarate pe pamant. Cred ca moartea reprezinta trecerea intr-o alta dimensiune. Nu in rai si nici in iad. Daca ai gresit cu ceva pe pamant, pe pamant vei fi pedepsit, mai devreme sau mai tarziu.
Trebuie sa existe o balanta intre bine si rau in vietile noastre. Imagineaza-ti viata ca fiind o caruta, la care sunt inhamati doi cai: unul alb si altul negru. Cel alb reprezinta binele, iar cel negru, raul. O caruta nu poate fi trasa de un singur cal. Iar daca unul e mai naravas ca celalalt, se strica echilibrul.
Niciodata nu am putut sa ma rog asa cum trebuie. CE rost are sa spui o rugaciune ca pe o poezie, daca ceea ce se spune in text nu simti cu adevarat? De ce sa nu iti faci tu rugaciunea?
Cam asta e conceptia mea...
I hope you did enjoy!

cu psiholog? sau fara?

Cand eram prin clasa a 10-a am inceput sa imi doresc sa fiu psiholog. De ce? Pentru ca frecventam destul de des cabinetul de consiliere psihologica de la noi de la liceu. 

Am inceput cu niste vise pe care le aveam [ alea funerare :)) ], fiindca le aveam frecvent, si am vrut un raspuns... Dupa prima sedinta au urmat altele si altele, motivate  de psiholog ca fiind "Sedinte de dezovltare personala". Adica sa te cunosti pe tine si sa incerci sa te dezvolti psihic cum trebuie. 

De atunci, de la prima kikitza care mie mi se parea de neinteles si de nerezolvat fara sfatul psihologului, am inceput sa ma duc tot mai des la psiholog. La un moment dat am realizat ca devin dependenta... hmm... nu cred ca e cuvantul potrivit. Nu. E prea mult spus. Deci mergeam tot mai des si nu imi rezolvam "problemele" singura. Am facut o pauza pana cand am fost ranita pentru prima data de un baiat. Atunci nu am stiut ce se intampla cu mine, asa ca am ajuns de unde am inceput: psiholog. Si, cum eram oarecum "certata" cu psihologul liceului ca nu m-am prezentat la o sedinta programata, am apelat la profa mea de economie de atunci, care e si psiholog si careia ii datorez o gramada. Daca n-ar fi fost ea, nu as fi ajuns azi sa traiesc clipa cu adevarat, ca acum e momentul. Mi-as fi tot pus intrebari de fiecare data gen :" sa fac asta? sa nu fac? e bine? ce se intampla dupa ?" Si cu siguranta nu as fi trecut asa repede peste, atunci cand un baiat ma face sa sufar. Cu ajutorul ei am ajuns la concluzia ca trebuie sa traiesti momentul ala [ oricare ar fi ] daca iti doresti cu adevarat pentru ca, daca apoi ajung sa fii trist, nu conteaza. Tristetea dispare repede, pentru ca suntem adolescenti, dar amintirea aia ramane pe viata. Si tot ea m-a invatat ca suntem singurii stapani pe corpul nostru. Dar cel mai de pret lucru care ne-a invatat femeia aia era sa iubim oamenii neconditionat.

Bun...asta o fost o paranteza. Continuam...

Eu cred ca uneori in viata avem nevoie de sfaturile unui specialist. Prietenii pot sa ne ofere sprijin spiritual, ne pot sustine, familia la fel. Dar, eu cred ca avem nevoie si de oameni care stiu ce sa ne spuna. Bineinteles, orice sfat primit trebuie mai intai acceptat [ daca vrei ], sa il gandesti cu capul tau, sa vezi daca se potriveste cu felul tau de a fi si apoi sa il aplici. Acelasi lucru e valabil si cu psihologii. Pentru ca ei vorbesc de cele mai multe ori la modul general. Dar in acelasi timp te fac sa vezi lucrurile si din alte unghiuri, sa faci o schimbare atunci cand se pare ca te repeti si te scufunzi tot mai mult in aceeasi greseala. Sa iti dai seama de anumite detalii, care sunt asa usor de observat dar poate pentru care nu ai ochi.

Bineinteles, am mai crescut si am renuntat la ideea de psiholog. Poate ca o slujba secundara dar nu de sine statatoare. Nu in Romania. 

Have a nice day!

Mesaj de iubire epuizat

EL: Mi-e dor de tine nespus de mult, incat clipa mi se pare prea scurta, incat nu ma pot gandi mai mult la tine in acea clipa...

EA: Nu este secunda sa nu ma gandesc la tine. Te regasesc oarecum in tot ce fac...

EL: Nimeni nu stie ca dragostea noastra e de fapt modul de a ma sinucide putin cate putin in fiecare zi, cu fiecare gura de aer pe care n-o respiram impreuna, cu zadarnicia cuvintelor ce nu vor sa imi spuna ca mai esti o parte din mine...

EA: Cum am putut ascunde in acest timp o iubire care n-am putut sa o impartasesc nimanui decat tie? Oare cat timp trebuie sa astept pana sufletele noastre se vor contopi?

EL: Sufletele se pot contopi atunci cand ajung in stadiul de fluture, cand invata a zbura, a evada spre infinit. Noi inca suntem larve. Trebuie sa ne ajutam unul pe altul pentru a ne metamorfoza.

EL: Nu pot sa exprim prin vorbe iubirea, faptul ca existi, nemurirea. Nu pot sa exprim zborul ce ne desparte cand nu-s langa tine, mi-e de ajuns o noapte...

EA: -nul-

Cuvintele unui poet prafuit. Minciuni. Prefacere. Metafora. Inexistenta. Sentiment fals. Toate de dragul poeziei, de dragul ridicolului.

Toamna la genul masculin

Mereu am fost indragostita de toamna. Inca sunt, dar sentimentele se pierd pe an ce trece. Inca o mai vad cat e de frumoasa cu covoarele de frunze in sute de nuantze, cu dealurile colorate care le vad de la balconul meu, cu soarele mai zambitor si nu asa de puternic, cu cerul plin cu norisori albi pufoshi, cu vanticelul acela ce sufla ushurel... si chiar cu frigul care, pot spune, e suportabil. :)

Dar daca stau sa ma gandesc, toamna nu e decat un barbat atragator, cu calitati fizice pe gustul meu; dar daca patrund dupa frumusetea asta, imi dau seama ca de fapt nu e ceea ce imi doresc. 

Toamna, pentru mine, inseamna reintoarcerea la monotonia de acasa si rutina scolii. O astept cu drag dar pe urma realizez ca nu mi-o doresc. 

cum sa uit ca am blog :))

Da...deci pe bune am uitat ca am blog. Si ma tot uitam la altii pe blog... si voiam sa dau commenturi da mi-era o lene sa imi fac si eu blog. :-s Deci iata-ma pe blogul meu care se pare ca s-o nascut undeva prin 2008. Am sters postarea aia din 2008 ca erau ceva citate din Paulo Coelho [ 11 minute ... care apropo e prin cartile mele preferate ]. Deci despre ce sa fie postarea asta?:-? hmm... As putea sa zic despre vara ce-o trecut da cred ca toti s-o cam saturat de povestea asta da oricum... nu e rau sa o asternem pe hartie ... sau pagina..

Vara asta o fost cea mai spectaculoasa pe care am avut-o din ultimii ani. Inainte toate verile le petreceam la bunica la tara. Era frumos, dar pana la un moment dat cand am vazut ca am crescut si m-am gandit ca as vrea si altceva. Mi-ar placea si acuma sa imi petrec verile acolo dar sa am vreo 10-11 ani...pe-acolo.

Deci vara asta....adica cred ca ar trebui sa incepem de undeva de prin semestru al doilea din clasa a 11a ca de fapt de acolo o pornit toata faza. Ideea ii urmatoarea: cand sunt ranita, suparata si alea alea...incerc sa imi ocup timpu. Si cum treceam printr-o faza naspa prin martie...m-am hotarat sa ma implic in absolut toate proiectele posibile de la noi de la liceu [si sa ma fac si voluntar la o asociatie pentru tineret.haha..] Bine ca nu am reusit in toate da m-am bagat in unu si bun :)). Proiect de mediu, paradoxal, avand in vedere ca is la liceu cu profil uman, limbi straine, ceea ce nu prea are legatura cu mediu si chestii de genu. [ stati ca tre sa imi pun piesa ce imi aduce aminte de vara asta... ca sa pot scrie mai bine. ]

Deci cum ziceam m-am implicat in proiectu ala ma rog am ajuns pe nationala... care s-o tinut la Muncel, jud Iasi. O fost ca o tabara de o saptamana... prin iulie p'acolo. Tin sa te anunt ca niciodata nu am fost plecata atata vreme de acasa, deci imagineaza-ti ca nu am vrut sa ma duc... m-am simtit chiar obligata sa ma duc... adica intelegi tu... cum sa stau eu o sapt la nuj cate sute de km distanta de casa ... fara .. patu meu si toate kitzibushurile din camera mea ... doamne feri. sa dorm in alt pat ca abia pot sa dorm acasa la bunica. Dar, in fine, am zis ca ma adaptez eu cumva :) . Si m-am adaptat usor, ca doar nu's din jungla, de n-am mai vrut sa vin de acolo. In primele zile, nu prea am facut nimic... in afara de faptu ca eram stresati de profa sa ne tocim proiectu, nu faceam nimica decat sa ne cunoastem intre noi si seara, bineinteles, disco pa rupte. Cred:-s.

Daca bine imi amintesc inca din prima seara o venit unu cu vrajeala sa mergem in padure sa facem "nu-stiu-ce"  da cine dreq l-o mai bagat in seama ca doar eu aveam prieten acasa care ma iubea de numa [ io nu da schhh....:-$ ].  Si cred ca tot in prima seara ... sau a doua ?:-? am mers in padure, pe intuneric. Si atunci "unu" o venit cu o vorba interesanta:" ziua ii ziua, noaptea ii noapte". Nu pare tare interesanta da ideea ii ca noaptea toata lumea isi lumineaza drumu sa vada...la noi nu era cazu... Atunci am vazut si licurici for the first time in my life. In seara aia m-am tinut de mana cu ala "unu" si Shaggy ne-o pozat si s-o gandit [ mi-o zis el apoi ] ca cum ma tin eu cu ala de mana ca eu am prieten ca nuj ce. No in fine... totusi cred k o fost in a doua seara.... mhm...  :-? Dar eu oricum am sters poza  de pe aparat a doua zi ca ma gandeam ca poate o sa ajunga ce stiu eu cum la prietenul meu si mi-era frica [ nu mai inselasem pe niciun iubit inainte si de aia. ] 

In celelalte seri, la disco, [ ia ca vorbesc de tabara si irinuca lu ionutz din Bistrita Nasaud o intrat pa meesss... ce coincidenta:)) ] am tot dansat cu toata lumea, am incercat sa atrag atentia [ ca toti ceilalti de altfel ], eu prin felu in care dansez... altii...nu stiu ... 

Stiu ca nu is coerenta da vreau sa zic ca era acolo un tip din Bistrita-Nasaud care ma dispera...adica nu ma dispera da eu ziceam pe atunci ca e genu de baiat care are toate fetele la picioare si constient fiind de treaba asta, face ce vrea cu ele... si ca e genu de casanova si alea alea...si ma enerva ca tot timpu voia sa fie in centru atentiei... si tot timpu avea replica la orice si se credea destept peste toti cu trucurile lui psihologice si nu mai stiu ce... Si eu tot voiam sa il fac sa creada ca toate prostiile alea ale lui sunt niste chestii pe care eu le "fumasem" dinainte cu alti baieti si ca stiu ce piaza e.:)) Si acelasi lucru credeam si de colegu lui de proiect ca noa ... acelasi lucru afisa si el.. da el era mai taciturn [ cu taote ca ne-am tinut de mana si ne-am sarutat :)) ].

Asa... ce altceva? Da...in joia aia ne-am prezentat proiectu...cu mari emotii..am turuit tot proiectu...ne-am descurcat, am uitat sa le-o aratam pe silene rupestris pe panou, am utiat sa impartim pliantele si multe alte da oricum o iesit bine... Da el musai o trebuit sa stea in fata mea, intentionat, sa ma tulbure. DAR, nu a reusit!!!! Muhaha...eram mult prea concentrata. Si oricum insemna cam putin... I-am sustinut si pe astia din Nasaud... ca doar am devenit prieteni.[ da eu tot aceeasi parere o aveam despre ei ].

Si iata ca ajungem si ultima zi, vineri... ma rog penultima. Am mers in excursie la Neamt. Daca la venire am stat fiecare cu bisericutza de acasa, acuma deja s-a schimbat tot... eu cu el, shaggy cu sven, fetele din bs si sm or ramas la fel si vio cu toata lumea. Cand ma gandesc la tabara, imi vine in minte ziua asta. :) O fost ceva frumos in ea, ceva ce nu stiu sa explic in cuvinte, e o senzatie... imi vin niste imagini, niste ganduri, atingeri, sunete... si un dor apasator, necrutator pe piept :).

Seara o fost foc de tabara, nu prea o stat lumea ca o fost mai fain la disco. Eu am plans ca o fantana arteziana:)) Ce rusine imi era... dar eram asa de trista ca a doua zi aveam sa plecam... :(

Si... am baut dupa casutza cu Andreea din Cj [ de la tine nu mai beau. ] Normal ca am dat groapa ca n-ai mai avut ce sa te intelegi cu mine. Acushi plangeam, mai apoi radeam din nu stiu care motiv... vaaai... mi-e rusine si acum pentru ca intotdeauna am crezut k pentru o fata e inestetic sa se imbete. Sa bea nu e tocma inestetic... da nah... am luat somn...am ratat ceva...nu stiu ce... si a doua zi... nu am vrut sa ies din camera:|. Cum sa dau ochii cu el? Ce-o sa creada? O sa stea langa mine pe microbus? Ii mai place de mine dupa noaptea trecuta? Oh... Dar, spre surprinderea mea...am primit rasp pozitiv la intrebarile mele :)). Haha. 

Mai e o imagine care o am in suflet cand imi amintesc: lanuri kilometrice de floarea soarelui si drumul de tzara... Si mai e multimea de oameni. Nu te trezeai singur... Si mai e gelul meu de dush cu parfum exotic... Si crema mea de corp... Si ceara mea de par... :)) Si dezordinea din camera lor... Si filmele de pe laptop... Si plasturele... :)) Mai ales plasturele... Si piesele ce le ascultam impreuna... Si pantalonii scurti furati... Si aceeasi cabina de dush in care faceam eu dush... Si drumul prin padure... Si tzantzarii care ne muscau toata ziua... Si diversitatea accentelor... Si crizele profei =))  Si neaparat...dorintza de a te atinge non-stop.

Asa...deci inca vreo cateva saptamani dupa tabara am tot ramas in lumea aia si in senzatiile alea... si am plans cateva zile... ca nu stiam daca aveam sa ne mai vedem sau nu... sau cand...

da  o trecut ca am mers o sapt la Izvoare cu YMCA [ asociata unde is voluntar ]. Acolo o fost foarte fain iarasi ca o fost nu numa romani o fost mai multe tari... nu tare am chef sincer sa scriu despre asta da ... m-oi stradui cand o sa imi vina doru si de asta.

Apoi am mers la tara cum obisnuiam mai demult... Dar, nu e ca pe vremuri deci nu am rezistat tare mult. 

La sfarsitul vacantei am mers 2 zile..3 in Satu Mare sa ma intalnesc cu Vio si Anton. Nu imi doresc sa nu se fi intamplat... nu regret ceea ce fac, regret ceea ce nu fac. As fi putut sa gasesc raspunsuri la intrebari atunci, sau cel putin sa incerc. Dar fiind prezentul, m-am consumat in mine ca de obicei. Asta regret: ca nu am pus intrebari! Nu ma interesa raspunsul... as fi putut sa am curajul sa intreb... dar am si eu momente in care nu am incredere deplina in mine. Niciodata nu am pus intrebari cui trebuia pentru ca tot timpul mi s-a parut penibil, mai ales cand nu e nimic oficial. Nu ma intere ca nu intelegi ce e de fapt! But still...

Stiu ca era normal sa pun poze din tabara sau nu mai stiu ce dar nu am acuma in calc ca mi-am reparat calcu si mi lene sa bag cd si floarea soarelui descrie acelasi lucru.